Recenzie „O mare de lacrimi”, de Ruta Sepetys

---

„Frica te urmăreşte. Te încercuieşte atunci când eşti cu garda jos şi când te aştepţi mai puţin. Şi atunci eşti forţat să iei o decizie.”

---

Titlu: O mare de lacrimi
Titlu original: Salt to the Sea
Autor: Ruta Sepetys
Editura: Epica

Prezentare:
Cel mai bun roman al anului 2016 pentru adolescenţi şi tineri.
#1 Bestseller New York Times

Nominalizat la Carnegie Medal 2017

Publicat în 53 de ţări şi tradus în 36 de limbi.

Cu măiestria pe care cititorii romanului PRINTRE TONURI CENUŞII i-o cunosc deja, Ruta Sapetys oferă o altă captivantă ficţiune istorică, pornind de la un episod zguduitor petrecut spre sfârşitul celui de al Doilea Razboi Mondial, o tragedie înscrisă în istorie drept cel mai cumplit dezastru maritim – scufundarea vasului german Wilhelm Gustloff în Marea Baltică. La 30 ianuarie 1945, nava încerca evacuarea a peste zece mii de civili, răniţi, oficiali nazişti şi personal militar din portul Gotenhafen, cu toţii refugiaţi din calea Armatei Roşii, când a fost surprinsă şi torpilată de un submarin sovietic. Dintre cei nouă mii pieriţi atunci în apele îngheţate, aproape cinci mii erau copii.

Ne aflîm la finalul celui de al Doilea Război Mondial, în Prusia Răsăriteană, unde mii de refugiaţi caută cu disperare o cale de scăpare din calea morţii. Printre aceştia se află şi Joana, Emilia şi Florian, ale căror vieţi se intersectează pe drumul către nava care le promitea salvarea, Wilhelm Gustloff. Fiecare are secrete „incomode”, ca toţi cei care trăiesc vremuri de război, de fugă şi de lipsuri. Uniţi prin forţa împrejurărilor, poveştilor lor converg, iar paleta narativă se îmbogăţeşte în consecinţă, deopotrivă cu emoţiile cititorilor care află, într-o rapidă alternanţă a perspectivelor, despre minciuni şi revelaţii, despre trădare şi generozitate, despre violenţă şi autoamăgire. Cu fiecare minut care-i apropie de ţărmul izbăvitor, îşi înving neîncrederea şi îşi consolidează speranţa. Dar, tocmai când credeau că au reuşit, intervine inevitabilul had al sorţii. Naţionalitatea, cultura, educaţia, statutul social nu mai contează atunci când zece mii de suflete – adulţi şi copii – se văd nevoite să lupte pentru supravieţuire.

,,Sepetys, maestra ficţiunii pentru tineret şi adolescenţi, realizează o imagine panoramică asupra unei tragedii de proporţii din perspective profund nuanţate şi convingătoare.” — Entertainment Weekly

,,Captivantă… puternică… obsedantă şi tulburatoare.” — The Washington Post

,,Trebuie neapărat citită atât de adulţi, cât şi de adolescenţi.” — New York Times Book Review

,,Ficţiune istorică la cel mai inalt nivel.” — The Globe and Mail

,,Obsedant, sfâşietor, plin de speranţă şi de-a dreptul magnific… unul dintre cele mai bune romane pentru adolescenţi, cum de mult n-a mai apărut.” — Salt Lake Tribune.  ,,Scris cu talent şi sensibilitate… îi va lăsa pe cititori cu ochii în lacrimi.” — School Library Journal.

Recenzie:
Pentru mine, cartea O mare de lacrimi a însemnat un amalgam de sentimente contradictorii, o înşiruire de trăiri şi emoţii care mai de care mai pline substanţă, un amestec plin de viaţa şi experienţe mai mult sau mai puţin plăcute, care au rolul de a ne schimba pe noi înşine, de a schimba ceea ce suntem sau ceea ce credem noi cu adevărat despre anumite lucruri.
Dacă în cealaltă carte a acesteia, Printre tonuri cenuşii, autoarea a pus mai accent mai mult pe descrieri ale unor fapte, experienţe brutale, oribile, ei bine, în aceasta, autoarea a ales să evidenţieze cît mai bine cu putinţă omul şi, de ce nu, sentimentele acestuia.
Sentimentul predominant pe care această carte ni-l induce este durerea, dar şi enervarea. Durerea este sentimentul simţit faţă de acei oameni, faţă de cruzimea la care soarta, destinul – mânuit de nişte monştrii – îi supune. Enervarea o simţi faţă de întreaga situaţie în care se află personajele, faţă de oamenii care au facut să se ajungă în situaţia respectivă, faţă de monştrii care n-au pic de milă, faţă de naziştii şi de sovietici, faţă de Hitler şi Stalin, faţă de tine însuţi, faţă de neputinţa ta, faţă de faptul că tu nu poţi face nimic pentru a-i ajuta. Nimic!
Dar asta este doar ceea ce am simţit eu!
O mare de lacrimi ne aduce în prim-plan un grup format din adulţi, adolescenţi, copii, cu toţii fiind obligaţi de războiul ce se derula în faţa lor să se ascundă.
Cartea ne-o prezintă, în primă fază, pe Joana Vilkas. Cei care au citit şi Printre tonuri cenuşii ştiu că aceasta, Joana, este verişoara Linei, personaj principal al celeilalte cărţi.
Joana este bântuită de remuşcări, urmărită de vina apăsătoare, ce planează asupra ei precum un şoim asupra hranei, dar şi măcinată de dorul familiei sale şi al prietenilor ei. Mi-a părut rău pentru ea, nu merita o conştiinţă atât de încărcată, dar nu pot spune că am simpatizat-o foarte tare. Da, înţeleg că nu ai avut de ales în privinţa anumitor lucruri, dar este o parte din mine, mică ce-i drept, care o consideră, oarecum, vinovată. Nu vă spun de ce anume este vinovată, pentru a afla trebuie sa citiţi  Printre tonuri cenuşii.

---

„Vina mă urmărea.
Conştiinţa îşi bătea joc de mine, căutând cearta cu lumânarea, precum un copil arţăgos.
E numai vina ta, îmi şoptea acea voce.”

---

 

---

„Joana Vilkas, fiica ta, sora ta. Ea nu este decât lacrimi. Ea este doar sare aruncată în mare.”

---

Un alt personaj este Florian, de acesta chiar am prins drag :))
Florian este un hoţ, un soldat înrolat în armata germană (sper să nu greşesc când spun asta, au trecut zile bune de cand am terminat cartea), dar care este considerat dezertor. Florian este un suflet rătăcit, un om care ştie că a greşit cu multe, dar care, totuţi, vrea să-şi răscumpere greşelile. Teama lui cea mai mare este aceea de a nu fi prea târziu pentru acest lucru.
Emilia este personajul care mi-a frânt inima. O puştoaică de 15 ani, o copilă care nu ar fi trebuit să poarte pe umerii săi povara grea a războiului – asta este Emilia.
Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la ea este curajul de care dă dovadă, asta în ciuda faptului că, la vârsta ei, ea arfi trebuit să stea cu prietenele salle, cu famila ei, să se distreze… nu să poarte grija zilei de mâine.

---

„- Puştoaica asta e o luptătoare.
  – Da, dar cu cine se luptă?
S-a uitat la mine plin de surprindere.
   – Cu oricine. Cu orice. Se luptă cu soarta.”

---

Alfred este un personaj care, recunosc, mi-a provocat fiori pe şira spinării. Este un personaj ciudat, parşiv (aş putea spune), cu dorinţe întunecate.
Ideile lui, mai degrabă viziunea lui asupra lumii este una total greşită, cel puţin eu o văd astfel.

---

„Aveam o metodă secretă. Ca să ţin evidenţa duşmanilor politici, sociali şi rasiali ai Reich-ului, am transpus lista Führerului pe o melodie. Era uşor de ţinut minte când o fredonam, asemenea unui copil care recită o lecţie cântând. Era o melodie destul de uşor de reţinut:

Comunişti, cehi, greci, ţigani, handicapați, homosexuali
 – pauză de respiraţie –
Evrei, bolnavi mintal, negri, polonezi, prostituate, ruşi,
Sârbi, socialişti.
– pauză de respiraţie –
Republicani spanioli, sindicalişti, ucrainieni şi
– pauză de respiraţie, pentru marele final –
Iu-gos-lavi!”

---

Cartea se bazează pe fapte reale, iar acest lucru mi s-a părut interesant şi, deopotrivă, fascinant: scufundarea vasului Wilhelm Gudtloff, în data de 30 ianuarie 1945, adică în timpul celui de-al Doilea Rayboi Mondial.

---

„Wilhelm Gustloff purta în pântec suflete pierdute, concepute în timpul războiului. Se îngrămădeau în burta ei, iar ea le dădea naştere, deschizandu-le calea sprre libertate.”

---

Aşa cum ne-a obişnuit şi până acum, Ruta Sepetys contruieşte un roman istoric de calitate, plin de emoţie şi sentimente, plin de trăiri şi experienţe traumatizante, care te fac, pur şi simplu, să tremuri.
Eu recomand cartea tutuor celor care vor o adevărată lecţie de istorie, celor care vor să afle „pe pielea lor” de câtă nedreptate erau capabili unii oameni.

(Foto: Pălărisme)

Publicitate