Crede-mă când mint, de J.P. Delaney – recenzie

Titlu: Crede-mă când mint
Autor: J.P. Delaney
Traducător: Dana-Ligia Ilin
Editura: Litera
Colecție: Buzz Books


Recenzie

Nu cred că mai există vreun cititor care să nu fi auzit măcar o dată de J.P. Delaney și, implicit, de foarte cunoscuta sa carte, Fata dinainte, un thriller care, din câte am observat, a făcut ravagii în rândul iubitorilor acestui gen. Eu nu am citit acea carte, cu toate că o am pe listă de foarte multă vreme, însă am terminat zilele trecute o altă carte a autorului, și anume Crede-mă când mint, care a apărut acum aproximativ o lună la noi.
Ca să fiu sinceră, am cumpărat cartea dintr-un impuls de moment, încă nu mă hotărâsem dacă să o iau sau nu, însă am văzut-o la un chioșc de ziare și nu am putut rezista tentației. Ei bine, acum pot spune că mă bucur că am cumpărat-o într-un final și că nu am făcut-o să aștepte foarte mult în bibliotecă, așa cum am obiceiul să fac :))

Cum spuneam, eu am terminat zilele trecute cartea și vă rog să mă credeți că nu mint când spun că nu am mai citit niciodată o carte care să se joace în halul ăsta cu mintea mea, care să mă facă să cred cu tărie un lucru, să mă convingă de ceva anume, doar ca în următorul moment situația să se schimbe cu totul, eu alegându-mă cu dureri îngrozitoare de cap. Asta mi-a făcut mie Delaney pe parcursul lecturii, mi-a oferit indicii care m-au făcut să fiu sigură de direcția în care se îndrepta povestea, dar care, de fapt, nu au făcut decât să mă inducă în eroare. Dar mi-a plăcut, al naibii de mult chiar!

“Plină de acțiune… O carte impresionantă pentru cititorii cărora le-a plăcut paranoia din Femeia de la fereastră de A.J. Finn sau naratoarea instabilă din Fata din tren de Paula Hawkings.„ – Library Journal

Povestea stă în felul următor: o avem în prim-plan pe Claire Wright, o studentă la actorie în New York, care, disperată fiind din cauza lipsei vizei de rezident, acceptă singurul job pe care ar fi putut să îl obțină o persoană aflată în situația ei. Mai exact, ea acceptă să lucreze pentru o firmă de avocați specializați în divorțuri și să agațe soți infideli prin barurile hotelurilor. Nu e cea mai sigură slujbă, nici măcar cea mai obișnuită, dar știm cu toții că omul, inclusiv Claire, este dispus să facă orice atunci când este presat de situație. Totul pare să meargă ok, până în momentul în care o crimă oribilă are loc, iar unul dintre bărbații pe care Claire a trebuit să îi cucerească devine suspectul principal în ancheta poliției. Dacă nu era de ajuns, poliția îi cere lui Claire să se folosească de talentele sale de actriță pentru a-l face pe Patrick, bărbatul în cauză, să mărturisească. Practic, de aici începe întreaga nebunie.

Prin intermediul acestui roman fascinant și obsedant deopotrivă, Delaney reușește cu succes să prezinte cititorului un New York bântuit de ceva ani de misterul unor crime ce par a nu avea rezolvare, dar și a unui criminal obsedat de poeziile macabre ale cunoscutului Baudelaire, creații pe care le transpune în realitate prin cele mai sadice și crude moduri. Cu un stil aerisit și accesibil oricărui tip de cititor, autorul pune accent nu neapărat pe acțiunile personajelor, ci pe partea psihologică a acestora, în mare parte din carte încercându-se, fără mare succes în aparență și cu destul de multe bătăi de cap, crearea profilului psihologic al criminalului.
Cu toate că nu pot spune că am citit foarte multe cărți din genul thriller, sunt destul de sigură că nu am mai întâlnit în vreo carte ce a făcut J.P. Delaney în romanul acesta, motiv pentru care, pentru mine cel puțin, „Crede-mă când mint” a fost un thriller cât se poate de original.

„O lectură convingătoare… redefinește conceptul de naratoare instabilă… o interpretare consistentă, nuanțată, foarte literară a temei din Fata dispărută. – Booklist”

O mare parte din acțiune a fost haotică, ba chiar am crezut, la un moment dat, că am sărit eu pagini și că de aceea nu înțelegeam ce se întâmplă. Nu, nu sărisem din greșeală pagini, însă trecerea de la un lucru la un altul a fost atât de lină încât, așa cum v-ați dat probabil seama deja, eu nu realizasem. Nu vă faceți griji, nu rămâne așa, autorul îmbină totul în final într-un mod magistral, incredibil.

Pentru mine, chiar dacă nu am citit excesiv de mult din genul acesta, „Crede-mă când mint” este cel mai bun thriller pe care am avut vreodată ocazia să îl citesc!
Răsturnări de situație, șoc peste șoc, personaje ce au mereu câte ceva de ascuns – toate acestea (și multe altele) fac din romanul lui Delaney unul incredibil, original și de neuitat, și îl trimit, fără doar și poate, fără vreo discuție măcar, în topul preferatelor mele.
Dacă sunteți amatori ai genului thriller sau, pur și simplu, iubitori de cărți bune, vă recomand cu tot dragu această carte, sunt sigură că vă va plăcea.

 

 

 

Publicitate

6 gânduri despre „Crede-mă când mint, de J.P. Delaney – recenzie

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: