Sertarul cu ură – Anca Zaharia || Poezia care hrănește sufletul

Poezia nu se pliază tocmai pe gusturile mele, niciodată nu a făcut-o, așa că niciodată nu am simțit nevoia de a-i acorda o importanță ceva mai mare în viața mea de cititor. Până ieri.
O să sune cam clișeic, dar se întâmplă câteodată să întâlnești o carte care îți deschide ochii, pe care o citești, înainte de toate, cu sufletul și care te face să reflectezi la multe lucruri, unele pe care le credeai uitate de mult timp, lăsate în trecut.
Ei bine, pentru mine o astfel de cartea Ancăi Zaharia, Sertarul cu ură, un volum de poezii absolut și dubios de minunat, care mi-a ajuns direct la inimă și care nu va ieși foarte curând de acolo.

Sertarul cu ură – poezia care hrănește sufletul

Deși relativ micuță, cu un număr mic de pagini pentru gustul meu, cartea a fost o adevărată aventură. Te lovește direct în moalele capului prin causticitatea, violența și ușoara agresivitate a versurilor, ca mai apoi să îți îngrijească fiecare rană și să îți bandajeze sufletul cu îndeletnicire, iar în final să te îmbrățișeze și să îți ofere sprijinul pe care îl tot cereai și de care aveai nevoie.
Așa am simțit o lectura acestui volum, ca pe un adevărat carusel de emoții și trăiri, unul care m-a adus față în față cu lucruri pe care le credeam uitate, care mi-a făcut sufletul să sângereze și să plângă, dar care a avut totuși grijă de el în final, exact așa cum un părinte ar trebui să facă.
De obicei, atunci când citesc o carte se întâmplă să existe atât părți care îmi plac, cât și părți nu neapărat care nu îmi plac, deși există și genul acesta, dar pe care nu le înțeleg mai degrabă. Nu și aici. În Sertarul cu ură am iubit și am simțit fiecare poezie în parte, am simțit puterea și franchețea fiecărui vers în parte, fiecare sentiment transmis mi-a făcut inima să tremure și pe mine să mă sufoc.

Poezia – timp pentru suflet și medicament pentru răni încă deschise

Nu am citit multă poezie la viața mea, așa cum probabil se subînțelege din început, dar vă pot spune, din puțina mea experiență cu ea, că poeziile Ancăi îți ating chiar și cele mai ascunse secrete, îți trezesc amintiri pe care le-ai fi preferat poate uitate și readuc la viață demoni cu care ai obosit deja să te lupți, dar pe care trebuie să înfrunți.
Poate că nu este pentru toată lumea, dar eu îndrăznesc să spun că Sertarul cu ură este cel mai bun volum de poezii pe care am avut ocazia vreodată să îl citesc și, în același timp, consider că este o carte pe care nimeni nu trebuie să o rateze (deși nu știu dacă se mai găsește pe undeva).

Dragă Anca, mulțumesc din suflet pentru scrierea acestei cărți!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: