Recenzie „Aripi Smulse” (volumul 1), de Corina Savu

„Nu merit o dragoste ce îmi oferă tot!”

Titlu: Aripi Smulse (volumul 1)
Autor: Corina Savu
Editura: Smart Publishing
Nr. pagini: 264
Anul apariţiei: 2016

PREZENTARE:
Prima parte a romanului Aripi smulse este cartea de debut, apărută în anul 2015 la Editura Absolut. Reprezintă curajul de a-i face cunoscută povestea, de a împartăşi tuturor o frumoasă poveste, departe de ţinuturile României, tocmai în oraşul El Fuerte, Mexic.

Citim un roman în care dragostea se împleteşte cu crima într-un senzaţional periplu al personajelor prin situaţii conflictuale de viaţă. Dragostea se contopeşte cu ura, interesul cu altruismul, fericirea cu drama. Alicia, o tânară femeie venită dintr-o provincie din Mexic într-un mare oraş al ţării, în urma despărţirii de primul iubit, intră într-o încurcătură din care iese punându-se la adăpost ca amantă a şefului cartelului drogurilor din Juarez. În realitatea lumii ei se întâmplă mai multe crime, persoane pe care le cunoaşte sunt ucise. Toate indiciile Poliţiei duc la ea; este arestată şi eliberată, curtată şi dispreţuită chiar de dragostea ei adevarată: detectivul Carlos Diaz, unul dintre cei mai buni poliţişti din oraş.
În această primă parte a cărţii, cititorul este sedus de o tulburătoare poveste a unei femei care îşi doreşte să fie fericită şi iubită, să acceadă la statutul de finnţă umană liberă şi demnă, dar trăieşte contrariul: acuzaţia de crimă, nebunia, viaţa ca o depresie continuă.

Corina Savu este născută în octombrie 1988, în oraşul Plopeni, Prahova. A absolvit Facultatea Litere şi Ştiinţe, specializare Administraţie Publică în cadrul Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti. În prezent lucreaza ca operator calculator la o firmă franceză si isi urmeaza pasiune de o viata: scrisul.

RECENZIE:
Aripi Smulse, volumul întâi al seriei cu acelaşi nume, scris de Corina Savu, este un roman în care acţiunea şi dragostea se împletesc într-un mod extrem de plăcut, un roman care ţine cititorul în suspans, în priză, până la final, până la ultima pagină. Exact aşa s-a întâmplat şi cu mine!
Genul cărţilor poliţiste, trebuie să recunosc acest lucru, nu este tocmai genul meu preferat, întotdeauna eu preferând să mă feresc de el :))
O surpriză majoră pentru mine a fost momentul în care am descoperit că romanul pe care îl citeam nu este unul fantasy, ci unul poliţist. Eram la şcoala în momentul ăla :)) A fost o surpriză, la prima vedere, neplăcută.
Pe parcurs, cartea devine, din fericire, ceva la care, pur şi simplu, nu poţi renunţa, ceva care te „obsedează”.
Primele pagini ne deschid calea către povestea lui Carlos Diaz, cel mai bun poliţist din întreg oraşul, şi Alicia, o tânără femeie din trecutul lui Carlos, cu care acesta împarte o poveste de dragoste ce, din păcate, nu se termină frumos.
Ceea ce mi-a plăcut foarte (şi, posibil, cel mai) mult este faptul ca în carte, autoarea a ales să introducă şi foarte multe influenţe latine, mexicane. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, întreaga acţiune se petrece într-un oraş din Mexic. Deci, întreaga carte se bazează, oarecum, pe aceste influenţe străine! Nu am mai citit niciodată ceva asemănător, ceva atât de… plin de suspans!!
Romanul începe cu fragmente din trecutul Aliciei, fragmente destul de tulburătoare ce ne creează o oarecare idee despre chinurile prin care aceasta a trecut.

„Speranţa se sparse în milioane de cioburi ale neputinţei, părăsindu-i corpul, dar nu înainte de a-i tăia sufletul zbuciumat.”

Nu pot spune că am dezvoltat vreo afinitate pentru Alicia,  dar nu îmi e total indiferentă, acesta fiind rezultatul acţiunilor ei destul supărătoare şi foarte de neînţeles pentru mine. Mi s-a părut a fi o persoana falsă, fără vreo remuşcare (asta în ciuda faptului că, mai toată cartea, ea ba plânge şi spune că regretă, ba face ceva şi mai enervant), o persoană căreia îi pasă doar de ea. Nu mi-a plăcut Alicia, cred că v-aţi dat şi voi seama :)) Ea este şi motivul pentru care, pe Goodreads, cartea a primit de la mine doar 3 steluţe. M-a deranjat (până la stadiul de enervare) nehotarârea ei şi minciunile acesteia!
Cât despre Carlos… eh, el mi-a plăcut, dar mi s-a părut a fi slab în faţa „pericolului” reprezentat de dragostea pe care el încă o mai simte pentru Alicia şi, până la urmă, faţă de Alicia şi acţiunile ei.
Carlos este prins între ciocan şi nicoval; între ura pe care o simte pentru ea (Alicia) şi iubirea pentru aceasta; între nevoia de a(-şi) face dreptate şi nevoia de a o ajuta (pe Alicia).

„Secretele se închid, lăsând în urma lor lacrimi cristaline, sculptate pe retina amândurora. Lanţuri ce susţin firele destinului şi ei, marionete mişcătoare. Suflete chinuite care strigă, care urlă.”

Iubiri imposibile şi interzise, câteva crime misterioase, criminali aflaţi în libertate, poliţişti, multe mistere ce se învârt în jurul unor persoane la care nu te aşteptai, secrete vechi şi îngropate, care, din păcate, urmeză a fi scoase la lumină pentru scopuri groaznice şi înfiorătoare, şi multe altele. Acestea sunt elementele ce fac din Aripi Smulse un roman plin de substanţă, plin trăire şi emoţie, plin de acţiune şi, dacă stai să te gândeşti şi să analizezi puţin, plin de iubire.

„Speranţa şi dragostea deveniseră pentru ea sentimente execrabile. Dragostea o făcea să se simtă singură şi vulnerabilă. Speranţa, odată născută, se spulberă cu o forţă mai mare decât precedenta.”