Forțe ale naturii: Furia Elementelor – Daniela Faur

Titlu: Furia Elementelor
Autor: Daniela Faur
Serie: Forțe ale naturii (volumul 3)
Editura: Pavcon
Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐


Recenzie

Dacă urmăriți pagina de facebook a blogului de mai mult de un an și dacă obișnuiți să citiți ceea ce scriem noi pe aici (lucru pentru care vă mulțumim mult!), atunci sigur știți că eu am adorat primele două volume ale seriei Forțe ale naturii, că m-am atașat tare mult de personaje și că am iubit efectiv toată acea lume. Ei bine, foarte recent, autoarea mi-a făcut o surpriză minunată (pentru care îi sunt extrem de recunoscătoare) și mi-a trimis și volumul 3 al seriei, Furia Elementelor. Nu știu cât sau dacă vă dați seama ce bucurie a fost în sufletul meu, nici nu cred că o pot exprima în scris 😊)
În sfârșit, după aproximativ doi ani de așteptare, aveam ocazia să mă reîntâlnesc cu personajele mele preferate, dar mai important: aveam să descopăr mult așteptatul și doritul final al întregii aventuri. Nu am început cartea imediat ce am primit-o, nu prea mai fac asta în general, dar acum pur și simplu s-a nimerit ca ea să ajungă într-un moment în care eu eram mult prea ocupată (#STRESiune). Oricum, mă bucur că am avut suficientă răbdare și că am așteptat să depășesc acea perioadă aglomerată pentru a începe să citesc, simt că în felul acesta am putut să mă concentrez mult mai bine și să îmi îndrept toată atenția către cărțile Danielei Faur. Da, cărțile, cineva a avut geniala idee de a reciti și cele două volume precedente. Eu sunt acel cineva =)))))

Eu am mai spus de multe ori că nu mai sunt un cititor rapid (nu e cea mai fericită expresie, dar mă rog), ba chiar citesc destul de lent și puțin de o bună perioadă de timp, uneori chiar deloc. Ei bine, cumva, seria asta a reușit să mă scoată din veșnicul reading slump în care mă tot afund și să mă facă să citesc o trilogie întreagă în mai puțin de două săptămâni. Nu știu cum vedeți unii dintre voi treaba asta, dar pentru mine reprezintă o adevărată reușită.

Furia Elementelor – un volum surprinzător și plin de acțiune

Furia Elementelor, ultimul volum al trilogiei Forțe ale naturii, nu a fost pentru mine doar o carte pe care am citit-o cu o viteză uluitoare, chiar dacă s-ar potrivi și această descriere. Până la urmă, să spun că am citit foarte repede cel de-al treilea volum al acestei serii pare cumva prea simplu în comparație cu ce s-a întâmplat de fapt. Nu, eu nu am citit cartea asta, eu am devorat-o 😊)
Pot spune că ea reprezintă pentru mine o adevărată comoară, o aventură în adevăratul sens al cuvântului, plină de acțiune, emoții, trăiri și momente absolut fantastice.
Reluând cumva modelul sau tiparul celei de a doua cărți, dar fără să fie repetitiv și să devină enervant, acțiunea din acest ultim volum pornește și se desfășoară practic la scurt timp de la evenimentele anterioare. Cu familia reîntregită ne-am întâlnit încă din Mrejele Focului, dar dacă atunci abia ne obișnuiam cu ideea de regăsire a lor, ei bine acum avem ocazia nu doar de a-i cunoaște ceva mai bine pe Mona, Eric și Ema, ci și de a pătrunde un pic în istorie și de a descoperi și vizualiza – atât cât se poate – momente fericite de dinainte de tragedia ce avea să îi lovească.
Revenind la acțiunea volumului trei, pe deoparte îi avem pe cei trei menționați mai sus. Aflați în sfârșit cu toții acasă, în Harmonie, Mona și părinții săi, ajutați de Iris, se străduiesc să îi antreneze pentru luptă pe ceilalți Nativi și încearcă să amâne – pe cât posibil – confruntarea finală dintre ei și Nativii focului, cei crescuți în spirit aproape spartan.
Pe de altă parte, îi avem pe David, Olivia și Robert. Situația cu aceștia se complică ceva mai mult decât știam (sau aș fi crezut eu) în volumele anterioare, dar asta nu m-a făcut decât să mă bucur, parcă a dat poveștii chiar mai mult farmec. Nu vreau să vă spun prea multe în ceea ce îi privește, cred că ar fi un spoiler uriaș, iar nu vreau să ofer vreunul necerut, dar vă zic că este fascinant modul în care Daniela a putut să construiască niște personaje pe care să le urăști și să le placi în același timp 😊)

Furia Elementelor – o încheiere spectaculoasă a unei serii absolut fantastice

Ultimul volum al acestei serii a reprezentat pentru mine o adevărată aventură. M-a trecut prin toate emoțiile posibile și imposibile, prin toate stările existente și m-a făcut să tresar la fiecare pagină. Am trăit fiecare moment alături de personaje, le-am simțit fiecare lacrimă, am vrut să îi motivez și mi-am dorit să îi îmbrățișez în momentele mai puțin fericite.
Sincer, nici nu știu cum să mă exprim în cuvinte pentru a vă putea spune cât de mult mi-a plăcut mie această carte și cât de minunată a fost. Chiar cred că nici toate cuvintele din lume nu m-ar putea ajuta să transmit tot ceea simt în legătură atât cu volumul acesta, cât și cu întreaga serie.
Așadar, da, pentru mine – și sunt foarte sigură că nu sunt singura care crede asta – Furia Elementelor a fost încheierea perfectă pentru o serie absolut fantastică.
Doamnelor și domnilor, nu mi-am găsit doar o nouă serie de suflet, nu, eu tocmai mi-am descoperit autorul român preferat, Daniela Faur!❤

Punct bonus: Daniela a reușit să creeze probabil cel mai nebun personaj negativ din toată istoria personajelor negative, vă jur.😂


Dacă vreți să citiți întreaga serie, găsiți aici pachet promoțional la un preț super bun.


Un gând despre „Forțe ale naturii: Furia Elementelor – Daniela Faur

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: