„Nostalgia pianului fără clape” și o dragoste complicată

Titlu: Nostalgia pianului fără clape
Autor: Mădălina Alexandru
Editura: Quantum Publishers


RECENZIE

Frică. Întorsături neașteptate de situație, în fața cărora inima mea a încetat să bată pentru o clipă, sentimente duse la extrem în cel mai ciudat mod cu putință, făcându-mi creierul să explodeze de frustrare. Multă, multă oboseală psihică, momente în care  mi-a venit să dau cu „Nostalgia” mea de pământ, o droaie de nervi care m-au făcut să plâng și să urlu, prea multe emoții adunate în inima mea care nu se așteptase nici pe departe la o asemenea tortură. Și, totuși, cât de mult am iubit cartea asta atât de twisted! 

Pragul fin dintre dragoste și ură/nebunie

Nu vă voi minți când vă spun că, pe tot parcursul lecturii, am avut un gând rămas constant în marea de… necunoscute care se tot schimbau, din mai rău în mai rău, aparent: ce e greșit cu voi doi, oameni buni?  Da, normal că întrebarea mea a fost adresată celor doi protagoniști ai cărții, Ethan și Charlotte, care m-au terminat psihic cu războiul lor prostesc, inima mea dorindu-i împreună cu disperare. Autoarea Mădălina Alexandru are cu siguranță un dar înnăscut de a oferi totul cu lingurița, și aia crăpată, de a întinde nervii cititorului la maxim și de a-i testa limitele… Am avut momente în care mi-a venit să o arunc pe geam, și pe mine o dată cu ea, momente în care am blestemat existența lui Ethan pe de-a-ntregul și încăpățânarea lui Charlotte. Nu voi exagera când voi spune că „Nostalgia pianului fără clape” este cartea extremelor, cartea care mie mi-a renumit ființa ca „Frustarea Nicoletei fără margini” (asta ca să rezonez complet cu titlul =)) ).

Demonii lui Ethan și un suflet rupt în două 

Chinul conștiinței lui Ethan m-a marcat într-atât, încât nu mai știam care suflet dintre al meu și al lui este mai călcat în picioare. Modul în care acesta pare a fi la marginea abisului nebuniei, felul în care se lasă, greu și agonizant, în mâinile speranței că ar putea fi iubit și iertat de o ființă vie, m-a determinat să nu las cartea din mână și să mârâi de nervi când am fost martora unor momente de neputință care amenințau să îi terfelească umanitatea. L-am surprins pe Ethan și în anumite situații, pentru care, din exterior, ar părea că e demn chiar de o pedeapsă capitală, însă mila și dragostea pe care am simțit-o pentru el nu mi-au permis să sar foarte repede la concluzii. Sentimentele contradictorii sunt punctul focal al întregii povești, atât pentru protagoniști, cât și pentru cititorul bine ancorat în acțiune.

„O prinse de păr și o trase spre el, gustându-i cu brutalitate gura și lăsându-i semne, cutremurat din cauza mâniei. De ce trebuia să fie întotdeauna așa? De ce, de fiecare dată când găseau calea de mijloc, trebuiau să o și piardă?”

Charlotte și cum să crezi într-o iubire imposibilă

Dacă până acum v-a răsărit în minte ideea că povestea lor se aseamănă cu relația frumoasă-bestie, nu sunteți deloc departe de adevăr. Nu de puține ori m-am întrebat dacă nu cumva el are nevoie de un psihiatru sau dacă ea alunecă încet, dar sigur în valurile distrugătoare ale nebuniei lui. Eu, la rândul meu, m-am simțit complet nebună când, pe de-o parte, rezonam cu decizia lui de a dispărea din viața lui Charlotte, pentru binele ei, dar îmi doream cu disperare ca ei doi să găsească o cale de a rămâne împreună fără să se… rănească, atât psihic, cât și fizic.
S-a jucat autoarea cu mintea și cu sentimentele mele? Desigur. M-a deranjat treaba asta măcar puțin? Din contră, am adorat totul. 

„Charlotte nu iubise niciodată până în acea clipă și nici nu întrevedea așa ceva în viitorul ei. Nu avea nici cea mai mică intenție de a se încărca negativ cu emoții pe care nu le-ar fi priceput vreodată.”

Suflete pereche sau motivul distrugerii amândurora? 

Încă de când am închis cartea, cu ultima pagină încă țipând a disperare în mintea mea, nu mă pot gândi decât la faptul că am nevoie de al doilea volum ca de aer, am nevoie de răspunsuri, de pacea mai sufletească pe care cele 352 de pagini mi-au refuzat-o cu vehemență. Am trăit un sentiment continuu de panică, de sufocare, de tot ce e stresant pe lumea asta adunat între rânduri, dar și de o dragoste năvalnică, puternică, capabilă să dărâme munți. Relația dintre cei doi protagoniști a fost percepută de mine asemenea unui contrast pe… patru picioare, provocându-mi un amalgam de emoții complet contradictorii în mai puțin de… cinci pagini. It was almost too intense for my poor heart to bear. Așa că, Mădălina Alexandru, nu soarta, ci tu ne ești datoare cu un al doilea volum care să ne încânte sufletele! (pretty please?)

„Îl rugase să îi îngădue să fie sprijinul lui și ar fi mințit dacă ar fi afirmat că nu cumpănise câteva secunde bune ce să facă. Se convinse atunci că trecutul său era mult prea înfiorător pentru a-i permite să ia parte la așa ceva. Trebuia să o protejeze de bestia din interiorul cuștii.”

Cartea poate fi achiziționată de aici. Mulțumesc mult editurii pentru exemplarul oferit!

 

Publicitate

7 gânduri despre „„Nostalgia pianului fără clape” și o dragoste complicată

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: